Categorie: vorbe-n vânt

Femeia cu ochi galbeni

Femeia cu ochi galbeni

femeia cu ochi galbeni ca mierea adormită în piramide
mi-a făcut aripi din frunze galbene și timide
apoi mi le-a crescut pe umerii goi
zadarnic sufla vântul rece și umed de ploi
toată toamna am plutit printre roiuri de frunze
izgonite din rai rătăcite, confuze…

da, am iubit-o cu toată puterea iertării
am urât-o cu pasiunea pervers-a trădării
uneori mai ascult în surdină mariage d’amour
pare că totul a fost doar un vis aiurit și obscur
cad sunetele născute din trupul firav al pianului
ca stelele ascultând gândurile secrete ale profanului
îmi port amintirile încolăcite tandru în inimă
vom muri împreună la turație minimă
ca două scântei rătăcite în scrumul țigării
în aburul vinului sau aroma uitării.

 

@Rares Pintea

Singur

*

Singur

Sunt singur, doamnă, te aştept să vii
la ceas de noapte, în orele târzii
când amintirile se scurg banal
precum o lacrimă pe eul meu carnal.

Mai am o licărire în privire-
o scama dintr-a Universului uimire.
De-aceea doamnă, cred că te aştept
cu-n zâmbet simplu, spânzurat de piept.

@Rares Pintea

Femeia cu pasăre pe umărul stâng

Femeia cu pasăre pe umărul stâng

*

Femeia cu pasăre pe umărul stâng
zăpăcește cuvintele cumplit
ele mor și renasc în metafore
apoi își așteaptă firescul sfârșit.

Mi-s buzunarele pline de toamnă
visător călcând printre foste cuvinte
zâmbetul tău zăpăcește, doamnă,
tăcerile când mor devin sfinte.

Femeia cu pasăre pe umărul stâng
scrie poeme în ritmuri de ape
m-a făcut și să râd și să plâng
pe metafore născute din șoapte.

@Rares Pintea

Eminescu la Sighet. Prima traducere a unei poezii de Eminescu s-a făcut la Sighet în anul 1885.

Sighetul are onoarea de a fi oraşul în care poezia lui Mihai Eminescu a cunoscut prima traducere în vreo limbă străină. Este vorba de poezia „Atât de fragedă”, iar traducătorul se numeşte Laurenţiu Bran, pe atunci elev în ultimul an al gimnaziului piarist din Sighet care a îndrăgit versurile eminesciene citind volumul primit în dar de la fratele lui, Emil Bran, seminarist, ajuns mai târziu vicar al Silvaniei şi senator al Sălajului.

Sub titlul „Cseresznyefa fehér virága”, poezia „Atât de fagedă” a fost publicată la 25 decembrie 1885, sub pseudonim, în ziarul clujean „Kolozsvári Közlöny” („Informaţia de Cluj”).

Fotografia_lui_Laurentiu_BranLaurenţiu Bran (foto) s-a născut în anul 1865 în satul Tohat, oraşul Ulmeni. După absolvirea gimnaziului piarist din Sighet în 1886, şi-a continuat studiile la seminarul teologic din Gherla, în anul 1890 fiind hirotonit preot greco-catolic. Aşezat la parohia lui, în 1892 a răspuns la chemarea lui George Pop de Băseşti adresată preoţilor şi s-a implicat în procesul memorandiştilor. În următorii ani, Laurenţiu Bran a continuat să traducă din Eminescu şi să publice tot sub pseudonimul „Szamosujvári” în publicaţia maghiară „Szilágy-Somlyó” ce apărea în Şimleul Silvaniei. Faptul că Laurenţiu Bran a semnat aceste tălmăciri cu pseudonim, a stârnit unele polemici printre istoricii literari, unii crezând că ar fi vorba de un anume Sándor József. Ulterior, vălul care ascundea identitatea „enigmaticului” student decis să înalţe punţi între limbi şi literaturi a fost înlăturat, iar paternitatea traducerilor a fost lămurită fără putinţă de tăgadă, mai ales că au fost urmate de altele, publicate la Jibou în gazeta săptămânală „Zsibóvidéki Hírlap” şi apoi în antologia „Din poeţii români” („Román költőkből”), antologie întocmită împreună cu Révai Károly, tipărită la Baia Mare în anul 1909 (vezi foto jos). Laurenţiu Bran a trecut în eternitate în anul 1942, la vârsta de 77 ani în localitatea Aluni, judeţul Sălaj.

Revenind la poezia „Atât de fragedă”, prima poezie eminesciană tradusă în limba maghiară, ea a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante ungureşti, dar nici una nu egalează pe cea semnată de elevul gimnaziului piarist sighetean.

Articol preluat de pe Sigheteanul.ro/ Ioan J. Popescu

Hasonlitasz 1

Hasonlitasz 2