„La urma-urmii, ducă-se dracului și ministru și tot. Să nu ne mai gîndim la fleacurile acestea. Spune-mi, adică răspunde-mi mai bine, ce mai fac ieșenii și cum o mai duc cunoscuții noștri? Nu s-a mai ivit nici un organ literar? Ce dracu însemnează sărăcia asta teribilă de reviste? Te cuprinde jălea, zău așa!
Acuma, pentru ca să închei, îți transcriu o nouă producție:
Întăia lacrimă

Duioșii ochi au tremurat
C-o lacrimă pe gene-
Și nu cu zîmbetu-nfrînat
Al blîndelor sirene-
Cu jalea visului, aprins
În farmecul durerii-
O stea pierdută- dinadins
Cînd plîng corăbierii,
Cu gîndul la necunoscut,
Cu inima acasă-
Așa, o stea ce m-a durut
Pe gene ți se lasă.
Ș-aș plînge parc-a ei scîntei
Cum raza i se curmă-
Căci lacrima e cea dintăi
Și visul- cel din urmă…
Citește-o bine însă, căci poeziile mele îs cam greu de înțeles. Nu-i așa?- Seamănă cu mine.”
Fragment din scrisoarea adresată de Mihail Sadoveanu prietenului Eric Furtună, datată 1898, august 24, Pașcani.
Text inclus în volumul Mihail Sadoveanu- Corespondența debutului.
(mai mult…)