Carte:
Ușa interzisă
Autor:
Gabriel Liiceanu
Editura:
Editura Humanitas, 2002
Descriere:
13 x 20 cm, 356 pagini, stare bună, coperta de Ioana Dragomirescu Mardare, scurtă biografie profesională a autorului, pasaje subliniate cu creion negru, unele cu scurte comentarii.
Note:
Ce mai e și cartea asta? Jurnal, de fapt , nu e, eseu nu e, tratat nu e, roman nu e.
Cel mai corect ar fi să spun că este explozia (neîncadrabilă) a ființei mele pe parcursul unui an.
Dar ce lucru formidabil: această explozie mă redă mie însumi întreg. Acestea sunt cuvintele autorului înserate, ca un cuvânt înainte, pe una dintre primele pagini ale cărții.
Când deschizi o carte nouă, mirosul de cerneală, ineditul, senzația că poate ești printre primii care o răsfoiesc pot contribui la sentimentul general de satisfacție care apare odată cu lecturarea unei cărți cu un conținut bun.
Răsfoirea unei cărți care a fost anterior în mâinile altuia este la fel de incitantă. Poți descoperi desenul sau doar mâzgăliturile unui copil, calcule privind cheltuieli sau cumpărături, pete de mâncare, file rupte sau îndoite. Pentru o persoană cu un pic de imaginație nu este greu să vizualizeze contextul în care au apărut micile deteriorări ale cărții, să creeze o mini poveste despre cei care au găzduit, citit, poate și comentat cartea respectivă. Nu mai spun, când ai norocul să găsești între paginile sale câte o scrisoare uitată sau doar un bilețel, un fragment de text care îți poate aprinde imaginația.
În cazul de față avem de a face cu o carte al cărei text a fost subliniat apăsat cu creionul, și uneori interogat, chestionat. E ca și cum deținătorul dialoghează cu autorul, își afirmă aprobarea ori opinia diferită. Doar că ei nu se cunosc și poate nu se vor cunoaște niciodată. Însă dacă ar fi să se întâlnească ar fi ca și cum se cunosc dintotdeauna.
Deși G. Liiceanu oscilează în a-și defini volumul, o să risc să-l încadrez în categoria jurnalelor. Nu cred că atunci când s-a decis să se aplece asupra hârtiei și să-și însereze ideile, părerile, s-a gândit că însemnările sale vor fi publicate după moartea sa de către familie ori admiratori. E genul de scriere ce pare destinată publicării imediate, chiar dacă ar fi să ne raportăm doar la anii recenzați și la anul publicării. Dar aspectul acesta nu este neapărat de natură ai reduce ori știrbi valoarea.
Așadar, în Jurnal sânt consemnate gândurile autorului, cu o frecvență remarcabilă, din perioada mai-decembrie 2001, ianuarie-septembrie 2002. Nu pot fi decât de interes însemnările sale referitoare la vizita lui Iliescu la Palatul Elisabeta, referirile la filozofi străini sau autohtoni, călătoriile prin diferite țări europene sau cu privire la diverse cărți, articole apărute în primii ani de după Revoluție. Pe ansamblu o carte care merită citită.
Preţ:
x
COD: d/st/mj1/0003
cartifaine 