Mihail Sadoveanu Corespondenţa debutului 1894-1904

Carte:

Corespondenţa debutului 1894-1904

Autor:

Mihail Sadoveanu

Editura:

Editura Minerva, 1977

Descriere:

17 x 24 cm, 232 pagini, stare bună, coperta de Florin Ionescu, ediţie îngrijită, note şi studiu introductiv de Savin Bratu, Constantin Mitru

Note:

Mihail Sadoveanu (1880-1961), romancier, nuvelist, povestitor, poet, politician, unul dintre magnificii literaturii româneşti. După ce a colaborat mai mulţi ani la diferite reviste culturale din capitală, Iaşi şi Paşcani, în 1904 îi apar primele volume : Povestiri, Dureri înăbuşite, Crîşma lui Moş Precu şi alte cîteva povestiri, precum şi primul roman– Şoimii, toate foarte bine primite de public şi critica de specialitate. Din punct de vedere literar este anul consacrării lui Sadoveanu pe scena autohtonă, de acum devenind o nume în domeniu, Nicolae Iorga afirmând chiar că 1904 este „anul lui Sadoveanu”. De aici încolo problemele financiare ale tânărului scriitor se estompează şi începe să ocupe diverse funcţii importante (de exemplu în 1910 devine directorul Teatrului Naţional din Iaşi, culminînd cu funcţia de vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale între 1947 şi 1961). Participă la înfiinţarea şi redactarea unor publicaţii, devine directorul altora, are o activitate literară intensă, astfel că devine, probabil, cel dintâi scriitor profesionist de la noi, adică putea şi a trăit de altfel, cel puţin o perioadă, doar din scris. După 1990 o serie de intelectuali au încercat să-l conteste, criticând colaborarea sa cu regimul autoritar instalat la noi după 1947 dar opera sa literară nu poate fi pusă la îndoială.

Dintre scrierile sale numeroase, menţionăm doar: Baltagul, Anii de ucenicie, Fraţii Jderi, Hanul Ancuţei, Dumbrava minunată.

Corespondenţa debutului 1894-1904, include scrisorile tânărului Sadoveanu către Enric Furtună, H. Coşoi şi Panauit Muşoiu, plus trei anexe incluzând indice de nume, de periodice şi de titluri de lucrări. O componentă importantă a volumului o constituie numeroasele note ale celor ce au îngrijit ediţia, acestea fiind mereu utile, lămuritoare şi chiar desăvârşind volumul într-un mod echilibrat şi profesionist.

Din punct de vedere al structurii volumului, corespondenţa cu Enric Furtună este cea mai întinsă şi mai interesantă, furnizând elemente importante celor ce doresc să înţeleagă şi să urmărească viaţa, frământările, devenirea marelui scriitor. Dacă suntem atenţi cu datele vom observa că Sadoveanu avea între 14 şi 24 de ani când îşi exprima opiniile- un amestec de copilării şi foarte clare impresii ori direcţii literare şi artistice. Va surprinde cu siguranţă maturitatea scriitorului care, la 17-18 ani, avea deja foarte clar în minte care sunt opţiunile literare cele mai bune, îşi exprima critic părerea despre diferiţi scriitori şi gazete ale epocii sau făcea corectură pertinentă pe textele prietenilor. Tânărul Sadoveanu milita încă din anii debutului său pentru o literatură cu specific naţional şi pentru utilizarea unei limbi literare autohtone, cât mai îngrijite şi mai ferite de neologisme. În repetate rânduri îi scria prietenului Furtună, la rândul său împlicat în activităţi literare, că militează pentru romane româneşti, scrise româneşte, cu eroi, fapte, rezolvări, situaţii tipice arealului autohton.

Mai puţin cunoscută dar destul de prolifică în acestă perioadă, este activitatea poetică a lui Sadoveanu, versurile sale fiind publicate în periodicele vremii, având evidente calităţi, astfel că o insistenţă în această direcţie ar fi generat, fără discuţie, un poet interesant. Ideile sale privind poezia, literatura în general, accentul pus pe originalitate, pe forţa cuvintelor utilizate, pe conţinutul textelor sunt cu adevărat impresionante pentru un tânăr de vârsta sa, fapt ce evidenţiază că talentul, facultăţile intelectuale de excepţie şi lectura susţinută şi bine aleasă sunt esenţiale pentru un scriitor adevărat. Cred că nu greşesc când afirm că şi astăzi, citirea cu atenţie a acestui volum, ar fi deosebit de utilă celor care cochetează cu ideea publicării unor texte literare, chiar şi celor care umplu în deja paginile unor reviste sau inundă internetul cu creaţiile lor nu totdeauna reuşite. Probabil că mulţi ar renunţa şi ar reveni cu picioarele pe pământ, ca după o beţie zdravănă.

De mare sensibilitate sunt şi paginile, e drept mai puţine, în care descrie greutăţile financiare din anii tinereţii, plimbările sale în mijlocul naturii, relaţiile cu diverse persoane şi personalităţi. Peste toate paginile se aşterne, molcom dar puternic în acelaşi timp, farmecul unui un talent indiscutabil, conştient de propria valoare, se profilează umbra unuia dintre scriitorii de seamă ai românilor de pretutindeni.

Preţ:

19 ron

COD: A/ST/TAV8/008

Întăia lacrimă

„La urma-urmii, ducă-se dracului și ministru și tot. Să nu ne mai gîndim la fleacurile acestea. Spune-mi, adică răspunde-mi mai bine, ce mai fac ieșenii și cum o mai duc cunoscuții noștri? Nu s-a mai ivit nici un organ literar? Ce dracu însemnează sărăcia asta teribilă de reviste? Te cuprinde jălea, zău așa!
Acuma, pentru ca să închei, îți transcriu o nouă producție:

Întăia lacrimă

*

Duioșii ochi au tremurat
C-o lacrimă pe gene-
Și nu cu zîmbetu-nfrînat
Al blîndelor sirene-

Cu jalea visului, aprins
În farmecul durerii-
O stea pierdută- dinadins
Cînd plîng corăbierii,

Cu gîndul la necunoscut,
Cu inima acasă-
Așa, o stea ce m-a durut
Pe gene ți se lasă.

Ș-aș plînge parc-a ei scîntei
Cum raza i se curmă-
Căci lacrima e cea dintăi
Și visul- cel din urmă…

Citește-o bine însă, căci poeziile mele îs cam greu de înțeles. Nu-i așa?- Seamănă cu mine.”

Fragment din scrisoarea adresată de Mihail Sadoveanu prietenului Eric Furtună, datată 1898, august 24, Pașcani.
Text inclus în volumul Mihail Sadoveanu- Corespondența debutului.

Scriitorul Kogălniceanu

Carte:
Scriitorul Kogălniceanu
Autor:
Em. Haivas (Emmilian Haivas)
Editura:
Editura Glasul Bucovinei, sub egida Universităţii Regele Carol II din Cernăuţi, Seminarul român de literatură modernă şi folclor condus de Leca Morariu, 1936
Descriere:
15 x 23 cm, 20 pagini, stare bună, extras din Revista Făt- Frumos, an. XI, 1936, tipărită la Glasul Bucovinei din Cernăuţi, autograf adresat prietenului Gheorghe Galatescu- luptător pe aceleaşi fronturi, datat 1937.
Note:
Emil Haivas om de cultură bucovinean, din generaţia romantică şi oarecum dezorientat- amestecată a luptătorilor pentru unirea cu România, a celor care militau pentru rămânerea acestei provincii sub auspiciile Austriei ori a celor care visau la alte construcţii politico-administrative, a generaţiei care, sub presiunea istoriei şi-a schimbat opiniile de mai multe ori într-un deceniu dar a şi dat jertfa lor de suflet închisorilor din ţară şi din URSS, a mai scris: Aliteraţiunea în poezia româească (1937), Graiul românilor din Roşa (1936), Aspecte ale criticii lui M.Kogăniceanu (1936), Pretenţiile ucrainene asupra Bucovinei şi justificăile lor (1934), lucrări de mică întindere dar bine primite în epocă de mediul universitar.
Revenind la studiul de faţă, Em. Haivas consideră că M. Kogălniceanu trebuie privit nu doar ca un om politic important ci şi ca un scriitor care merită un loc  în istoria literaturii autohtone. Meritele sale pe tărân literar derivă atât din creaţia proprie, cât şi din intensa activitate de îndrumare a scriitorilor români, activitate derulată prin intermediul revistelor de profil care funcţionau la aceea vreme. Merită reţinut că teoreticianul Kogălniceanu milita pentru o literatură cu specific naţional care să evite abuzul de franţuzisme şi latinisme promovat de unele cercuri literare, de natură a depăşi faza incipientă a traducerilor şi imitaţiilor facile şi care, să se inspire din viaţa românilor, mai ales din trecutul glorios al istoriei naţionale. Interesant că un program aproape identic apare peste ani în scrisorile din tinereţe ale lui Sadoveanu, rezultând o anume continuitate în abordarea acestui subiect delicat.
Referitor la creaţiile literare propiu-zise kogălniceene, Haivas enumeră patru schiţe care, în opinia autorului, sunt de natură să exemplifice practic conceptele mai sus menţionate:
– Iluzii pierdute– amintiri din copilărie, redactate în formă literară, a căror valoare ar fi sporită de referirile critice la adresa societăţii din vremea respectivă şi care, în acest fel, poate fi apreciată şi ca sursă de informaţii despre o perioadă determinată din istoria naţională. În cuprinsul lucrării se fac referiri la deziluziile sale în domeniu literar, politic şi personal, Kogălniceanu făcând referiri, inclusiv , la un capitol de dragoste din tinereţea sa, după cum precizează Haivas. Şi citându-l pe Kogălniceanu: Damele asemeni, mai ales acele cari au fost până la Viena, sau măcar până la Lemberg, se socot cele întîi dame din lume; se socot cu duh, cu talent, cu frumuseţe…
– Scenete pitoreşti– apărute în nr. 1 şi 2 al periodicului Dacia literară, scrise pentru a servi ca model de pagină literară cu inspiraţie din popor. Kogălniceanu descrie o nuntă ţărănească cu toate ritualurile care o însoţesc şi, în paralel, critică urâtele obiceiuri ale lumii civilizate.
– Trei zile din istoria Moldovei– scriere menită să pună în valoare documentele istorice la care a avut acces şi pe care le-a şi publicat ca atare, urmărind să sublinieze faptul că astfel de scrieri pot constitui izvoare preţioase pentru literatură. Lucrarea este împărţită în trei părţi, respectiv Răpirea Bucovinei şi Protestul domnitorului Ghica (25 februarie 1775), Asasinarea lui Grigore Ghica Vodă (1 octombrie 1777), ultima fiind dedicată Uciderii boierilor trădători (18 august 1778). Evident, intenţiile lui Kogălniceanu nu se rezumau la valorificarea unor momente din istoria Moldovei, ci era un fel de trimitere la situaţia politică din vremea sa, dacă vreţi chiar o pildă şi o atenţionare pentru anumiţi actori de pe scena autohtonă.
– Fiziologia provincialului în Iaşi– o satiră socială scrisă, conform lui Haivas, în dorul de a se manifesta şi-n domeniul literaturii, mai ales că avea nevoie de un lucru ca acesta şi pentru Calendarul său din 1844. Schiţa a apărut în Almanachul de învăţătură şi petrecere pe anul 1844 şi subliniază limitele provincialului moldovean, naivitatea, stângăciile, exagerările acestuia, caricaturizări pe care autorul le-a putut sesiza ca urmare a studiilor făcute în străinătate şi deci, prin contact direct cu o altă lume, mai evoluată, mai aşezată pe sisteme proprii de valori.
În final amintim că Haivas îl creditează pe ilustrul său înaintaş cu prima Istorie a literaturii româneşti, scrisă la Berlin pe când avea doar 20 de ani şi publicată în Lehmanns Mahazin fur die Literatur des Auslandes, considerată una dintre cele mai mari şi răspîndite reviste germane de atunci. De asememea, autorul studiului, trece în revistă alte câteva scrieri care au fost atribuite lui Kogălniceanu de diverşi autori.
Preţ:
77 ron

COD: D/DR/J2/042