Elemente eminesciene în poezia lui A. Vlahuţă

Carte:DSC03609
Elemente eminesciene în poezia lui A. Vlahuţă
Autor:
Gr. Scorpan
Editura:
Editura *, Iaşi, Tip. Albina romînească, 1937
Descriere:
13 x 20 cm, 210 pagini, stare bună, cca 1 cm din cotor deslipit
Note:
Grigore Scorpan, lingvist, critic literar, bibliotecar la Iaşi, a activat în perioada interbelică, remarcându-se ca un specialist serios, modest, ale cărui opinii, fie că erau exprimate în cadrul unor conferinţe, fie că erau adunate între coperţile unor reviste ori studii de sine stătătoare, erau respectate. A publicat în Viaţa Românească, Minerva, Revista critică, Însemnări ieşene, Cetatea Moldovei, etc.
Să enumerăm câteva dintre studiile realizate de autor: Ediţiile lui Creangă (1929), Valoarea simbolică a poemei „Luceafărul” (1936), Academia Mihăileană şi curentele literare ale vremii (1936), Forme dialectale în poezia lui Eminescu (1937), Graiul meglenit (1934).
Elemente eminesciene în poezia lui A. Vlahuţă este volumul I dintr-un proiect mai amplu dedicat poetului naţional, întitulat Influenţa lui Eminescu în poezia romînească şi este structurat pe două părţi, prima întitulată Expresia sentimentelor, secunda, cu titlul Elemente formale. Prima parte are cinci capitole: Poezia erotică subiectivă, Poezia erotică obiectivă, Poezia socială, Poezia filosofică, Elemente descriptive, evident fiind subliniată abordarea similară a temelor, manifestarea poetică a trăirilor, etc. În Elemente formale autorul se referă la vocabular, vers, rimă, ritm, valoarea asociativă a termenilor, simbolismul acestora, la acele elemente comune care se regăsesc în poeziile celor doi.
Mare parte din scrierile lui Scorpan gravitează în jurul lui Eminescu, pe care îl consideră geniul poeziei autohtone, iar Vlahuţă este investit cu titlul de cel mai de seamă continuator al operei eminesciene, dintr-un lung şir de emuli. În opinia sa, această poziţionare îi era recunoscută lui Vlahuţă atât de confraţi, cât şi de criticii literari, iar această etichetă nu era una persiflatoare, din contră onorantă, un fel de recunoaştere a talentului său, chiar dacă opera sa este tributară maestrului. Scorpan îi recunoaşte meritele, talentul, sensibilitatea, elementele de originalitate, arătând totodată că diferenţa dintre maestru şi ucenic constă în aceea că Vlahuţă nu a reuşit să se ridice la nivelul predecesorului în materie de abordare filosofică a temelor tratate, de înţelegere profundă a complexităţii lumii şi a existenţei umane. Mai mult, consideră că Vlahuţă a avut un rol important în promovarea operei eminesciene, prin aceea că propia operă era mai uşor înţeleasă de lectorii vremii şi astfel, într-o ordine oarecum nefireasă, l-a făcut mai accesibil pe Eminescu publicului larg.
În finalul introducerii la acest volum, Gr. Scorpan sintetizează obiectivul pe care şi l-a propus: cei care au abordat tema înaintea sa, au încercat să sublinieze fondul de idei şi sentimente, comun ambilor poeţi. În studiul de faţă, pornind dela acest fond comun, am încercat să scoatem în evidenţă felul cum Vlahuţă,- găsind în poezia lui Eminescu expresia propriilor sale sentimente,- a împrumutat şi adaptat elementele eminesciene.
Două exemple, doar, din poezia lui Vlahuţă care amintesc de Eminescu:

Malul somnoroasei gîrle
Plin e noaptea de poveşti.
Focul lumilor cereşti
În oglinda ei s-asvîrle.
(Nu căta)

A fost să mi te-arăţi în cale,
Asupră-mi ochii blînd să-ţi pleci,
În farmecul privirii tale
Durerile să mi le-neci.
(În fericire)

COD: D/ST/J1/035

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.