Obligado

Carte:DSC01087

Obligado

Autor:

Constantin Ţoiu

Editura:

Editura Eminescu, 1984

Descriere:

13 x 20 cm, 318 pagini, stare bună, coperta de Anamaria Smigelschi

Note:

Consacrat cu Galeria cu viţă sălbatică, Constantin Ţoiu se menţine în topul scriitorilor antedecembrişti şi prin celelalte scrieri, inclusiv prin Obligado, fiind unul dintre autorii căutaţi pe vremuri şi, adesea, cumpărat cu pile. Succesul său la public deriva din abordarea unor subiecte sensibile şi din fluiditatea naraţiunii, chiar şi în situaţiile în care planurile acesteia se intrepătrund.

Obligado… o carte care mărturiseşte despre căutările unui personaj confruntat cu o serie de îndoieli, ale unui om în căutare continuă de răspunuri. Acestea, răspunsurile, nu sunt servite pe tavă, fiecare cititor fiind invitat să formuleze partea sa de adevăr sau, atunci când nu are toate elementele necesare, să caute în prezent sau în alte dimensiuni temporale crîmpeele ce lipsesc.

Bătrânul arhitect, prieten al personajului Barto, îl- şi ne conduce în Bucureştiul de dinainte cu lumea sa interesantă populată de ziarişti celebri- precum Pamfil Şeicaru (personaj marcant al epocii evocat de mai mulţii sriitori), de bişniţari, ofiţeri, scriitori, artişti plastici, etc. O întreagă lume mondenă, boemă, culturală este relevată cu talent, creionează o pagină de istorie cu o mare putere de atracţie pentru mulţi visători. Din loc în loc, critici la adresa prezentului, parcă mai cenuşiu decât ar trebui, parcă prea concentrat pe planurile cincinale, parcă prea ferm în a uita trecutul, recent totuşi. Apoi amintirile despre bombardamentele anglo-americane asupra capitalei, teroarea produsă, descrierea tehnică a acestora, moartea venită de la aliaţi, aşa cum altădată venea de la cealaltă tabără.

Chiar şi Barto, deşi confruntat cu dispariţia fiinţei iubite, are reflexe critice la adresa cotidianului: o biserică a fost mascată de noile construcţii, o văduvă din categoria foştilor este nevoită să cerşească, se întâmplă tot felul de chestii care ar trebui îndreptate. Din loc în loc, pe lângă criticile directe, superbele şopârle care făceau deliciul vieţii literare, adesea şi cotidiene, ale românului, locul în care acesta îşi dădea măsura spiritului încă viu, mai viu parcă decât ne amintim.

Ceea ce îmi place la Ţoiu este modul detaşat în care povesteşte, fără patimă, fără ură, fără verdicte. El este doar un povestitor, un martor care relatează ceea ce a văzut, poate doar ceea ce a auzit; dar o face cu profesionalism, cu simţ de răspundere şi asta se vede din fiecare rând aşternut, din fiecare idee plăsmuită.

Evident că nu suntem în faţa unei literaturi de factură disidentă, nici în faţa unui luptător anticomunist; cel care critică prezentul doreşte doar îmbunătăţirea acestuia, aducerea sa la nivelul imaginat ori inaginabil, cel care admiră trecutul, cel care susţine că tot ceea ce este valoros în capitală s-a construit între 1877 şi 1905, nu militează neapărat pentru întoarcerea vechii stări, şi el crede că e posibilă o armonizare cu trecutul.

Dacă nu este o literatură a disidenţei înseamnă că nu are valoare? Dacă aceasta, literatura critică din anii ’70- ’80, a fost scrisă cu mai multă sau mai puţină voie de la stăpânire trebuie uitată iar autorii ei trecuţi pe lista indezirabilă, la fel cum în anii ’50 figurau pe ea Blaga, Goga, Arghezi, Gyr, Crainic şi alţii ?

Cine ştie, poate e prea devreme pentru a da răspunsuri.

Preţ:

14 ron

COD: D/ST/J1/059

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.